Pippo Inzaghi,de 300 de ori LA MULTI ANI!

9 August 1973, la Piacenza se nastea, in offside, dupa cum spune chiar Sir Alex Ferguson, un jucator care avea sa schimbe istoria fotbalului, care avea sa intre in inimile oricarui pasionat de acest sport, care avea sa provoace reumatism atator tusieri.

Fillipo Inzaghi, cunoscut ca SuperPippo, avea sa devina o legenda a clubului rossonero, singurul jucator care a marcat in toate competitiile internationale si cel mai bun marcator al lui AC Milan in aceste meciuri.

2001 este anul in care scrie prima pagina din Cartea Fotbalului, semnand cu echipa rossonera, venind chiar de la rivala Juventus. Ironia sortii, sau mai bine zis destinul unui campion, a facut ca in sezonul 2002/2003, Milan sa castige Champions League chiar in fata fostei sale echipe. Avea sa fie primul trofeu pentru Pippo in tricoul rossonero. De aici pana la urmatoarele trofee nu a fost decat un pas. Cupa Italiei si Supercupa Europei in 2002/2003 au fost urmatoarele doua trofee anuntand, cum era de asteptat, primul Scudetto pentru Inzaghi: 2003/2004 (titlu castigat la pas,cu 11 puncte in fata Romei).

 “Este un vis al meu de cand eram copil sa marchez doua goluri in finala, iar cele marcate aseara au fost cele mai importante din viata mea. A fost un meci de neuitat. Este ceva ce va ramane in mine toate viata, iar cele doua goluri marcate vorbesc de la sine.”

Intocmai ca un copil care primeste de Craciun cadoul dorit de multi ani, asa a fost si Inzaghi in 2007, cand Milan avea sa se razbune pe Liverpool in finala de la Atena, incheiata cu scorul de  2-1, ambele goluri fiind marcate de el. Numai ca, spre deosebire de acel copil, Pippo nu a primit cadoul, ci si l-a facut singur; el s-a incununat rege al fotbalului. A venit apoi Supercupa castigata, fapt ce i-a permis Milanului sa joace finala Campionatului Mondial al Cluburilor. Cu cele doua goluri marcate impotriva Bocai Juniors, Inzaghi devenea singurul jucator care a reusit sa marcheze in toate competitiile internationale. O performanta greu de egalat.

A urmat apoi o pauza de 4 ani, in care multe lucruri s-au schimbat. A plecat antrenorul, au plecat multi jucatori importanti si s-a facut loc unui nou Milan. Leonardo si apoi Allegri si-au canalizat gandurile spre jucatori mai tineri, iar Pippo Inzaghi a fost, usor-usor, inlaturat din primul 11. Insa, ca o palma data celor ce il considerau trecut, a intrat pe teren in a doua repriza a meciului din grupele Champions League, din sezonul 2010-2011, impotriva lui Real Madrid, si a intors scorul defavorabil echipei sale, prin alte doua goluri marcate, ce l-au facut sa devina, pentru moment, cel mai bun marcator din Champiosn League si sa-si intreaca idolul: Marco van Basten.

Accidentarile s-au tinut scai de el si o perioada lunga de timp nu a putut fi pe teren. A revenit totusi in finalul campionatului incununandu-se pentru a doua oara in tricoul rossonero, campion al Italiei.

Dar cum timpul trece peste toti, Pippo Inzaghi avea sa joace ultimul sau sezon pentru AC Milan. Sezonul a inceput bine, cu castigarea Supercupei insa din cauza varstei si a accidentarilor nu a fost prea folosit pe parcursul campionatului. Intocmai ca unui campion i s-a pregatit o retragere splendida.

10 ani, 300 de aparitii si 126 de goluri, toate acestea erau paginile unei carti: Cartea Fotbalului.

13 Mai 2012: autorul acestei carti, Filippo “Pippo” Inzaghi, avea sa scrie ultimul capitol. A intrat pe teren in uralele suporterilor, in a doua repriza.Toti incercau sa-si stapaneasca lacrimile, insa incercarea a fost zadarnica, atunci cand Pippo a marcat ultimul sau gol in tricoul Milanului. Momentul cand a sarutat tricoul Milanului, in semn de respect pentru club, momentul cand Tiziano Crudelli plangea si striga “Pippo mio”, momentul cand tot stadionul il aclama… Astfel se incheie orice poveste, cu personajul principal ovationat si cu siguranta ca va ramane in inimile tuturor cititorilor.

Prima sa carte s-a incheiat in cel mai frumos mod posibil, insa o noua carte sta sa inceapa. Asta pentru ca Pippo nu a putut sa uite culorile rossonero pentru ca se identifica cu ele. Pe 24 iulie, Pippo a confirmat ca preia echipa Allievi Nazionali ai Milanului si astfel isi incepe a doua sa carte: Cartea Antrenoratului.

GRAZIE PIPPO! E BUON COMPLEANNO! 

17 thoughts on “Pippo Inzaghi,de 300 de ori LA MULTI ANI!”