Milan – Anderlecht 0-0. Liniste si pace

Milan remizeaza cu Anderlecht acasa in prima etapa a Champions League. Meciul este unul extrem de plictisitor, spectatorii sunt putini, tehnica pe teren este limitata si ambele echipe trec prin pase proaste. De ce te-ai uita la un asemenea meci cand pe celelalte posturi se transmite fotbal? Mai mult, de ce te-ai duce la stadion? Daca nu esti fan Milan si cumva ajungi (cel mai probabil obligat) sa te uiti la 90 de minute de Milan – Anderlecht cred sincer ca inca din minutul 5 incepi sa te intrebi daca aia imbracati in rosu si negru sunt tot aia care au in palmares 7 Champions League.

Inteleg nevoia de puncte, faptul ca un egal e mai bun decat o infrangere, ca echipa trece printr-un moment psihologic delicat, ca Milan are nevoie in primul rand sa isi recapete increderea in propriile mijloace si ca tactica sau jocul de echipa lipsesc cu desavarsire. Ce nu inteleg eu, ce nu reusesc sa imi explic de nici o culoare, este urmatorul lucru: cum sa il introduci pe Constant si sa il lasi pe banca pe Bojan? Cu Anderlecht acasa, intr-o grupa cu Zenit si Malaga.

Toate posibilele explicatii ma sperie. Chiar asa mare ar fi fost dezechilibrul tactic? Chiar avem un antrenor care nu vrea sa riste absolut deloc? Chiar atat de slab e Bojan? Chiar atat de speriati suntem de Anderlecht? Chiar atat de slabi suntem incat sa ne imaginam ca 1 punct acasa cu Anderlecht va face diferenta in clasamentul final al grupei? Chiar isi imagina Allegri ca acest Kevin Constant va face diferenta? Chiar NU PUTEM SA II BATEM pe Anderlecht?

Habar nu am ce sa mai scriu despre meciul asta pe care vreau sa il uit cat mai repede. Poate doar ca atunci cand schimbam canalul pe Real-Manchester City, fotbalul era prezent. Pe San Siro era liniste si pace.

159 thoughts on “Milan – Anderlecht 0-0. Liniste si pace”