Nu ne mai permitem greseli

Meciul pierdut cu Lazio probabil ca ne va distanta la 4 puncte de Juventus. Echipa lui Conte are de disputat meciul amanat cu Parma iar etapa asta joaca acasa cu Siena. Greu de crezut ca din aceste doua meciuri singura echipa neinvinsa din Serie A nu va strange 6 puncte. Totusi nimic nu este pierdut sau decis in Serie A. Sa fim seriosi, Juventusul lui Conte nu este tocmai Milanul lui Sacchi si pana la urma va pierde. De preferat cat mai repede si cu cat mai multe echipe dar mai ales in intalnirea directa cu Milan. Dar pana atunci mai este.

De cealalta parte, Milan nu isi mai permite sa joace precum in derby sau in meciul cu Lazio. Sau ma rog, poate pentru cei pragmatici jocul poate sa fie pana la urma unul slab atata timp cat toate cele 3 puncte se aduna in clasament in dreptul rossonerilor. Din pacate, odata cu absentele lui Boateng, Pato, Cassano, zicala no Ibra no party capata cu totul alte dimensiuni. Anul trecut, cand Ibra si-a luat concediu cu ajutorul diverselor cartonase rosii, jucatorii amintiti mai sus au preluat rolul de lideri si au adus victorii importante care au atarnat decisiv in castigarea campionatului.

Cele mai grele absente in momentul acesta sunt Boateng, Aquillani, Cassano si Pato. Fara ghanez, mijlocul se leaga greu de atac, fantezia lipseste si toate ofensivele rossonere stau in Ibra, jucator marcat, dublat, triplat si faultat in fiecare meci. Fara Aquillani, mijlocul nu are dirijor. Absenta lui Pato este din pacate o constanta inca de la inceputul sezonului. Brazilianul ba a jucat prost, ba a fost accidentat si este departe de jucatorul de anul trecut.

Pur si simplu, din cauza accidentatilor nu avem alternative si suntem nevoiti sa improvizam. Allegri a ajuns sa il joace pe Emanuelson in spatele varfurilor cand poate o schimbare de modul ar fi fost mai indicata. Italianul a pariat pe olandez ca trequartista si pana acum a pierdut. El Shaarawy este un jucator talentat care promite dar nu poate prelua inca un rol atat de delicat in timp ce Robinho joaca mult mai bine ca al doilea varf. Apropo de Robinho, unde sunt golurile? Anul trecut a inscris 14, anul acesta de abia are 5 goluri.

In perioada de mercato conducerea a incercat sa repare diversele gauri din lot. Notele pozitive sunt aducerea lui Mesbah in locul lui Taiwo si Maxi Lopez, marea dezamagire este ratarea transferului lui Tevez. Afacerea va sta mult timp pe creierul lui Galliani si sunt convins ca uncle Fester va incerca sa il ia din nou in vara. Revenind, Mesbah promite sa fie un jucator bun in timp ce Maxi Lopez este o buna rezerva pentru Ibra. Muntari poate fi o achizitie buna dar cred ca trebuia tinut cont de faptul ca jucatorul va lipsi destul de mult timp din cauza cupei Africii. Nu stiu ce alternative avea Galliani dar poate era mai bine sa nu uitam la alt mijlocas, mai ales ca Merkel a fost lovit de un ghinion teribil si  va sta pe bara 2 luni.

Duminica de la 16:00 jucam cu Napoli, meci crucial pentru acest sezon. 3 puncte sunt obligatorii. Forza Milan!

P.S. Nu uitati ca puteti vota acmilan.ro pentru concursul Blogul anului sportiv 2011!

25 thoughts on “Nu ne mai permitem greseli”

  1. “Revenind, Mesbah promite sa fie un jucator bun in timp ce Maxi Lopez este o buna rezerva pentru Ibra.”
    pyro , foarte frumos articolul,dar aici chiar mi se pare ca incerci din rasputeri sa speri ca inca e bine si suntem noi prea demoralizati si pesimisti. sa fim seriosi , mesbah ala e jucator de divizia b si maxi lopez e mai prost ca inzaghi la 38. intrebarea mea e … DE CE NU JOACA EMANUELSON FUNDAS STANGA? sau zambrotta macar.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Sa nu vorbim de Mesbah ca nu are rost…nu are valoare,are 27 de ani greu de crezut ca va mai creste in valoare.Adevarata valoare a aratato in meciul cu Lazio(toate centrarile pe Marchetti)combinatii ineficiente pe metru patrat…Cel mai bun fundas ar fi fost Domenico Criscito sau Cissokho si chiar Balzaretti…dar solutia ideala a fost acest Mesbah…
    Maxi Lopez este excelent ca rezerva.
    Muntari a doua teapa duca Mancini.
    Uitativa la Real si Barca echipele perfecte si plictisitoare in acelasi timp au rezultate deoarce pe toate posturile au jucatori de valoare apropiata.
    Noi ne bazam foarte mult pe 4 jucatori:Ibra,Pato,Prince si T Silva.
    Ne trebuie un mijlocas de valoare gen schwinsteiger,mascherano…si un alt fundas stanga de valoare celora pe care i-am precizat mai sus.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Nu stiu daca mai tineti minte cand au fost adusi Ibra si Robinho v-am spus: Cu doua flori nu se face primavara.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Eu astept il astept cu nerabdare pe inlocuitorul lui Nesta care se va retrage in vara.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. pyro, pt tine totzi sunt “achizitii bune, si merg macar rezerva”

    daca maxi lopez si mesbah, 2 jucatori absolut nuli, sunt rezerve bune, atunci da-o incolo de treaba…maxi lopez nu a fost niciodata fotbalist, cu atat mai putzin acum

    si apropo pyro, care e parerea ta despre ce i se intampla lui Inzaghi? Chiar sunt curios sa aud

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. @mitza, @ibraqadabra11 Ce sens ar fi avut sa trag cu toate tunurile in club? Mesbah mi se pare un fundas stanga decent.
    Si mie mi-ar placea sa vina un nume mare dar deocamdata trebuie sa ne descurcam cu ce avem. Si pana la urma lotul este unul bun. Fundasii enumerati de tine nu mi se par peste Mesbah. In fine, vom vedea…
    Inlocuitorul lui Nesta este Mexes.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. @pyro
    Cred ca in prima propozitie a articolului ai vrut sa scrii Lazio in loc de Napoli…
    In rest sunt absolut de acord cu tine. Si mie Mesbah mi se pare un jucator decent, foarte prezent in joc, deloc timorat, care, chiar daca nu poate creste la rang de vedeta, se poate stabiliza foarte bine pe acest post la Milan. Mai are de lucru la centrari, dar are nevoie si de timp sa se formeze legaturi cu atacantii: el trebuie sa stie unde fug ei, ei trebuie sa fuga pe unde centreaza el, etc…
    Macar putem aprecia ca e mult mai sigur pe el decat Antonini si mie mi se pare mai prezent in joc decat Zambrota. Eu zic ca e un plus pentru Milan fata de ce aveam in tur, sau chiar sezonul trecut.
    Voi tot il descalificati pe Maxi Lopez inainte sa joace. Domnilor, nu e o super vedeta, dar eu zic(din ce il cunosc de la Cagliari) ca e un jucator mai mult decat onorabil pentru postul de rezerva a lui Ibra. O rezerva “cu cap”. Pentru acest post e mult mai indicat decat Tevez.
    Cat despre Inzaghi, parerea mea e clara: trebuie sa se retraga la sfarsitul sezonului. Sa iasa cu capul sus! Orice ati zice, chiar daca din punct de vedere “fotbalistic” s-ar afla la cel mai inalt nivel(desi nu se afla), din punct de vedere moral e “uzat”. Toata lumea il priveste ca pe un “batranel”. In istoria unui fotbalist trebuie sa se treaca si retragerea! Asta e mersul lucrurilor, ca vrem, ca nu vrem.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. sincer cred ca ne luam bataie de la juventus in campionat … suntem varza… si cine nu vede asta are probleme…poatel aducem la vara pe murinho…

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Napoli-greu
    Juve(cupa)-ne baga mortu’n casa 🙂
    Cesena-3 pt
    Udineste-greu
    Juve-ne baga mortu’n casa
    @Pyro hai sa fimi seriosi Criscito nu e peste Mesbah?..sau daca nu seriosi macar realisti. 😐
    Uite ce program avem…fara Aquilani,Boateng si Pato..doamne nici nu vreau sa ma gandesc.
    IADUUUUUU AALB!!
    @Gogo97 fi serios..Mourinho..cel mai mare dusman Interist 100% nu va ajunge niciodata la noi.Din vara va pleca la Chelsea.
    Suntem o echipa cu un lot bun..dar suntem cei mai ghinonisti..in fiecare an in plin sezon se rup 4-5 titulari.
    Pato deja a devenit o chestiune care iti da mult de gandit.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. @Pyro nimeni nu trage in club…sper din inima sa ai dreptate
    si in scurt timp Mesbah sa devina fundasul stanga pe care il cautam de multi ani.
    Mie sincer imi place despre Maxi Lopez si sunt total de acord cu tine o rezerva excelenta pentru Ibra.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. @THX, da am gresit. Am corectat, thanks!
    @ibraqadabra11 Sincer nu il vad pe Criscito peste Mesbah… De fapt nu prea mai vad fundasi laterali demni sa fie urmasii lui Maldini sau Cafu… Probabil ca s-a schimbat si jocul dar eu pur si simplu nu mai vad fundasi laterali cu adevarat valorosi… oameni care sa aduca un plus de calitate si plusvaloare jocului unei echipe. Poate doar Dani Alves. Mi se pare ca in fotbalul de azi unde mai toata lumea joaca cu atacanti laterali, fundasul lateral, acel tarzino gen Cafu nu prea isi mai are locul…

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. @ibraqadabra11
    Nu stiu cat mai tine faza cu ghinionul… de 2-3 ani incoace in ianuarie avem jumatate de lot rupt…

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Dintre toti fundasii laterali care au jucat, pe mine cel mai mult m-a impresionat Roberto Carlos. La 1,68 m inaltime si la 34 de ani, inca era cel mai rapid jucator al Realului pe 100m. Pe langa asta, avea un stang de forja portile cu el. Are printre cele mai spectaculoase goluri din istoria fotbalului. A marcat de 47 de ori pentru Real Madrid.
    Just watch: http://www.youtube.com/watch?v=D9fTic7xyCc&feature=related

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Absenti cu Napoli:
    Nesta,Kevin-Prince Boateng, Mathieu Flamini, Antonio Cassano, Mario Yepes, Alberto Aquilani, Gennaro Gattuso, Alexandre Pato, Alexander Merkel and Rodney Strasser. <=observati ca e lista formata din 10 jucatori , ce sa mai , o echipa intreaga.

    Convocati pentru meciul cu Napoli:
    Abbiati, Amelia, Abate, Antonini, Bonera, Ely (53), Mesbah, Mexes, Thiago Silva, Zambrotta, Ambrosini, Cristante (34), Emanuelson, Nocerino, Seedorf, Van Bommel, El Shaarawy, Ibrahimovic, Maxi Lopez, Robinho.
    Meciul se anunta dezastruos si nu poate fi salvat decat daca Allegri o sa aiba o idee sclipitoare si o strategie foarte bine pusa la punct.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. salutare rossoneri!
    eu zic ca vom castiga meciul cu napoli,chiar daca pare unul foarte greu..Napoli nu sunt o echipa constanta, azi fac spectacol si castiga 3-0 , maine pot pierde la fel de bine cu 3-0..daca Allegri va incepe cu 11-le urmator cred ca echipa va castiga!

    abbiati

    abate mexes t. silva emanuelson

    ambrosini van bommel nocerino

    seedor

    robinho ibrahimovic

    p.s. merge cineva la meciul cu Arsenal?:D

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. in primul rand FORZA MILAN!…da m am hotarat pana la urma sa mi fac cont cu toate ca va urmaresc de aproape 2 ani. sunt milanist de ceva timp, cand abia incepeam sa constientizez fotbalul, cand tatal ma ducea la stadion pe umeri si eram fascinat de cata pasiune punea puhoiul de lume pt fotbal. se intampla sa se joace finala de cl cu steaua si sunt chemat de tata(de la care am primit si mostenit doar pasiunea pt fotbal)…”vino sa vezi fotbal adevarat” si da, am vazut,
    am vazut o echipa de italieni care dadea incontinuu goluri unei echipe de romani, am vazut la televizorul alb negru unul cu niste plete si mai inchis la culoare decat ceilalti ce pur si simplu era prea bun pt romani. astfel mi a ramas in minte o echipa cu echipament in dungi, o echipa cu super fotbalisti…AC MILAN.
    acum despre milanul de azi…de unde sa incep, da nu mai este super milanul, milanul la care te uitai fara emotii. momentan locuiesc in roma si pot sa va zic ca milanul e singura echipa respectata si invidiata din italia, in timp ce inter si juve sunt doar “squadre di merda”…de ce respectata…pt ca e “la squadra piu titolata nel mondo”…de ce invidiata…pt ca are super oameni in conducere, oameni care pe timp de recesiune tot reusesc sa aduca jucatori si sa faca o echipa solida din “refuzati” asa cum zic unii pe aici. imi doresc si eu super transferuri ca in alte vremuri, dar trebuie sa intelegeti ca nu se mai poate nu mai sunt bani in italia(daca acum cativa ani italianul pleca in vacanta o luna intreaga, acum abia isi mai permite o sapt). credeti ma avem mare noroc de conducatori la milan, e clar ca nu ne mai putem compara cu echipele bogate din europa dar am toata speranta ca vom reveni si vom reveni in forta. ce ma nemultumeste la milanul de azi, este ca nu se implica in centru de copii si juniori, daca nu ti permiti sa cumperi, iti permiti sa produci sa cresti, ca doar cei mai mari fotbalisti din istoria milanului sunt produs propiu. cam atat ca deja m am plictisit pe mine dar pe voi.
    o zi buna tuturor!

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. stiti milanul din 94? maturam pe jos cu barca …dar de unde baresi ? de unde riijkaard …van basten ? de unde …. il avem pe ibra ( bun tare ) dar e 1 … atunci erau 23..

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. florine pe mine unu nu m-ai plictisit si ai punctat bine.
    hai sa ne uitam in ce situatie e campionatul italian,blaturi la greu,stadioane goale,cine sa mai vina?
    acuma se dau sume uriase pe jucatori.
    avem si ghinion de se rup atatia in ianuarie/februarie.
    meciul cu arsenal e capital pentru noi.
    o eliminare ar trebui sa duca la plecarea lui allegria.
    voi ce credeti?

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. ca ar fi trebuit sa plece in iarna asta …da dinainte sa fi inceput perioada de transferuri … ca si daca il puneam pe piturca ..aducea 2 jucatori de cate 20 25 de mil de euro …macar aia ar juca fotbal…

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. credeti ca allegri nu vrea jucatori de 20 mil, sume din astea or sa se dea pe jucatori atunci cand vrea berlusconi, iar mosu nu mai vrea.

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Esti foarte inteligent domnu Gogo.
    @adrian >> Eu totusi ma intreb cum isi permit cei de la Manchester United si Manchester City sa-i mai tina pe Ferguson si Mancini pe banca dupa ce nu au reusit sa se califice din grupe!!! E de nepermis ca Ferguson sa fie descalificat din UCL si sa fie pe locul 2 in Anglia. Ar trebui pensionat instant!

    Imi cer scuze pentru aceste ironii, insa cand o sa inteleaga lumea ca un antrenor nu poate fi dat afara cat timp are performante, totul o sa fie mai bine pentru toti. Din punct de vedere moral, bineinteles!!!
    Voi credeti ca daca in iarna schimbam antrenorul, deja aveam trofeul UCL in buzunar?
    Deci va rog sa incetati sa cereti demisia lui Allegri, atata timp cat e in lupta pentru titlu, cupa si chiar Champions League. Priviti si partea plina a paharului !!! Restul sunt…..COPILARII!!!

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *