Interviu Stephan El Shaarawy

 

De la un jucator ce promitea mult,atacantul italo-egiptean al Milanului a devenit revelatia fotbalului italian. Vazut de colegi,de conducere si de sponsori,ca un star, el considera ca nu e tipul de persoana cu nasul pe sus,cum demonstreaza in acest interviu: “Sa nu te opresti niciodata din a deveni mai bun!”


Dupa 17 luni de la venirea la Milan,cat s-a schimbat fotbalistul,si cat omul Stephan El Shaarawy?

Foarte mult ambii. Ca jucator,inca mai am multe de invatat,dupa cum spune si Allegri, mai ales miscarea in teren atunci cand nu am mingea. Iar din punct de vedere uman, am luat permisul de conducere,asa ca nu va mai trebui sa ma aduca Antonini cu masina (rade). Serios,sunt mult mai matur. Iar aceasta crestere a mea a fost favorizata de mediul in care lucrez si de faptul ca am ajuns intr-un asemenea oras. La Milanello am cunoscut campioni care mi-au transmis multe,iar orasul Milano te face sa vezi lucrurile altfel, mai ales ca pana acum am trait cu familia in orasele mici.

De la cine ai invatat cel mai mult?

As spune Ibra si Thiago Silva la partea tehnica,iar Seedorf,Ambrosini si Inzaghi la cea umana: sfaturi referitoare la cum sa-mi gestionez viata la Milano,cum sa ma comport in afara terenului,cum sa aleg si sa ascult persoanele care trebuie. Am invatat astea observandu-le seriozitatea la antrenamente,comportarea in iesirile publice, relatiile lor cu fanii.

Ibra te mustra mai mereu,nu-i asa?

(Rade) Asa facea cu toti! Dar se datora dorintei lui de a castiga. I-am citit autobiografia, eram curios sa-i cunosc parcursul vietii,atat personal cat si profesional,pentru a-l putea intelege mai bine.

Dar Gattuso avea ceva cu tine,cand se plangea ca tinerii in ziua de azi sunt deranjati atunci cand li se reproseaza ceva?

Pot sa spun doar ca nu m-am certat niciodata cu Rino. Nu cred ca avea ceva cu mine, ci cu tinerii in general.

Fata de sezonul trecut,s-a schimbat ceva in pregatirea meciurilor?

Da. Joc mai mult si am mai multe responsabilitati. Iar cele 28 de partite de sezonul trecut m-au ajutat enorm. Chiar nu au fost putine,cum tot spun unii. Iar suporterii ma ajuta foarte mult. Si mai ales faptul ca imi canta ceea ce ii cantau si lui Kaka,idolul meu, ma onoreaza. “Am venit pana aici,am venit pana aici,ca sa-l vedem pe Stephan marcand”.

Berlusconi te-a imbratisat in timpul vizitei la Milanello. Cand ati vorbit prima data?

Dupa partida de la Udine de anul trecut. Castigasem datorita unui gol al meu,iar la vestiare Galliani mi-a dat telefonul si mi-a zis:Presedintele vrea sa vorbeasca cu tine. M-am inrosit si nu am reusit sa zic nimic,in timp ce el ma felicita.

La Milanello,diferenta dintre un figurant si un actor principal e data de locul la masa. Tu stai la un loc cu “senatorii”?

Sunt la masa granzilor inca de anul trecut. Cand vii de la Primavera sau din Serie B, ca in cazul meu, e dificil sa iti creezi relatii foarte bune cu cei ce sunt de ani la echipa. Dar chiar cei mai vechi au fost cei care s-au apropiat de mine: Ambro,Abate,Antonini, Bonera. Ei sunt cei cu care ma inteleg cel mai bine acum.

In afara terenului,cum este viata ta?

Locuiesc langa San Siro. Anul trecut am locuit cu tata,azi cu mama,deseori vine si fratele meu. Ma descurc insa si eu sa fac niste paste,iar fata de masa o pun mereu cand mananc (rade). Insa nu ma trimit ei la culcare,ma lasa liber.

Hobby-uri?

Stau destul de mult acasa,nu am vizitat prea multe monumente din oras. PlayStation si,la televizor,fotbal-tot ce reusesc sa vad- si snooker. De fapt,chiar acum imi cumpar o masa.

Ai castigat pariul cu Ambrosini. Ai hotarat unde te vei duce?

Nu,nu am hotarat inca.Dar voi merge undeva la munte.

Cui ai vrei sa ii multumesti in acest moment?

Lui Allegri. Nu vorbeste prea mult,dar cand o face,da niste sfaturi foarte bune, fotbalistice si umane. Dupa aceste meciuri in care am jucat bine,mi-a spus sa raman cu picioarele pe pamant pentru ca sunt tanar si mai am inca multe de demonstrat. Am ramas la fel cum eram,intrebati-i pe prietenii mei din Savona,orasul de unde sunt. S-a schimbat doar faptul ca acum eu platesc pizza.

Numele de “Faraon” nu e prea solicitant?

Dar nu mi l-am dat eu. Asa mi-a zis comentatorul Sky de la meciul Genoa-Empoli,cand, dupa ce am marcat,am ingenunchiat facand gestul specific egiptenilor. De atunci am devenit “Faraonul” si imi place,mai ales pentru ca sunt egiptean din partea tatalui.

Fii sincer:ai crezut in visul tau?

Da,mereu am crezut. Am dat tot ce am putut,fara sa privesc prea departe,dar incercand sa scot ce era mai bun din ce aveam la indemana. Am crescut mult,dar inca mai am multe de invatat,din toate punctele e vedere.

Ar fi fost altfel daca Ibra si Cassano erau inca la Milan?

Sigur ca am primit mai mult spatiu in echipa dupa plecarea lor,dar nu exista comparatie. Am avut si anul trecut meciuri bune si ocazii de gol,dar anul asta am fructificat mult mai mult. Sunt mai mult atacant de gol decat de assist.

In curand vei semna prelungirea contractului pana in 2018. Ai incredere ca Milan va fi din nou o echipa mare?

Milan este deja o echipa mare.

Fundasul cel mai dificil de pana acum?

As putea spune Chiellini si Samuel. Totusi,aleg Puyol si Pique,de la Barcelona. Anul trecut in Champions m-au impresionat mult. Iar ca atacant,e Denis,de la Atalanta , care m-a surprins,prin forta,tehnica si simtul golului.

Cand vei putea sa spui: “Gata,am ajuns unde am vrut”?

Niciodata. Un campion nu trebuie sa se multumeasca niciodata.

Ti-e teama de ceva?

Mereu ma gandesc ca intr-o secunda pot pierde tot ce am cladit atatia ani.

Ce nu iti place din fotbal?

… (sugerand subtil: “Jurnalistii” . Stephan rade, ochii ii stralucesc ,iar pentru un moment revedem baiatul impertinent cunoscut cu un an in urma la Savona).

 

Interviu din revista SportWeek,numarul din 1-12-2012

2 thoughts on “Interviu Stephan El Shaarawy”

  1. Mersi,si mie mi s-a parut interesant sa cunoastem si latura umana a lui Stephan 🙂

    Imi place: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *